vineri, 27 februarie 2009
TOTU-I ÎN PRIMIRE
Urcam sfiit îngânduratul cu aripi...
Să bat...? Să nu bat...? stam în faţa uşii
Şi am bătut; şi n-am considerat a mă pripi!
Bucuros că exist arar am ezitat
Cu bunul simţ în frunte am îndrăznit
Simfonic percutând mereu am penetrat.
Mi-era cumva sfiitul dintr-un simţ
Şi se adeveri atunci acut întâia-şi oară
Din lemnul tău sări în inimă-mi un zimţ
A-n van dogitei vorovire!
Pe-aproapelui primire n-o-mplinişi
La ce ne mai filozofezi despre iubire!?
O, carte multă! Când denaturezi
Pe om din firea-i cum ar trebui să fie
Nu poţi ca să mă-mpaci, nu poţi să nu şochezi!
Esenţa toată-i în primire!
Blaj, Bucerdea Grânoasă, Coşlariu,
26/27 Februarie 2009.
marți, 24 februarie 2009
ATÂT ERAM DE GOL...
În anticamera capelei
Pe-un pat de visare
Neprosternându-mă stelei
Sunt frământat fără cruţare
Şi poate că de-aş consimţi
(Să fiu adopt materiei stelare!?)
De-aş fi de-un neam m-ar mai slăbi
Cu atractiv insistele-i plenare.
Ce-am eu cu tine steauo!?
Sau poate am? De pământ de mă scutur...
Întreagă strălucirea-mi vei da-o?
Şi-mi reda-vei uşurimea de vultur?
Nu-s eu de vină luminândo
Că nu-ncapi tu în al capelei hol
Că aura-ţi prin praf n-ai vrut s-o vezi târând-o
Că poate te primeam, atât eram de gol...
Şi când eram mai prăbuşit
Din lupta cu rudele-mi telurice, stelare,
Am fost răpit în adânc la desticăloşit
Din nou făcutu-s-a-mi cruţare.
Bucerdea Grânoasă,
23 Februarie 2009.
luni, 23 februarie 2009
Cristos izvorăşte
“Dumnezeu este iubire”: numai El poate dărui lumii bucuria, frumuseţea, plinătatea vieţii, adevărata libertate. Nu este vorba de o ideologie sau de o morală ci de Dumnezeul cel viu care a luat chip omenesc din iubire faţă de creaturile sale. “La baza creştinismului”, scrie Pontiful în enciclica Deus caritas est, “nu există o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană” care ne transformă viaţa. Din această întâlnire cu Cristos izvorăşte urgenţa pentru misiune: “Cel care l-a descoperit pe Cristos trebuie să conducă şi pe alţii către El. O bucurie mare nu se poate ţine pentru sine. Trebuie transmisă.”
Nu e ciudat?
|
vineri, 20 februarie 2009
Coperta cărţii în curs de apariţie.
Mai vrei vreo dovadă că nu am secrete?!
Iată, noua copertă a cărţii de versuri în curs de apariţie la Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lapuş.
Trebuie doar să o doreşti şi o vei avea, la timpul cuvenit.
miercuri, 18 februarie 2009
Evenimentul benefic al exerciţiilor spirituale
Cu ocazia începutului de semestru doi al anului universitar 2008/2009, notăm evenimentul benefic al exerciţiilor spirituale care şi-a făcut loc cu măiestrie către sufletele tinereşti ale studenţilor teologi, fiind susţinute (timp de o zi plină) la Blaj de către acelaşi zelos pr. dr. Coriolan C. Mureşan.
Părintele spritual pr. dr. Anton Rus, rectorul Seminarului Major Pr. dr. Călin Daniel Paţulea, cu toţii, prin ambianţa creată, au făcut ziua deplin reuşită.
Profit de ocazie să notez viitoarele, apropiatele exerciţii spirituale cu ocazia Postului Mare, pe care comunitatea studenţilor teologi blăjeni le va trăi în perioada 16-19 Martie 2009 la Centrul Manresa al fraţilor călugări iezuiţi din Cluj-Napoca.
Predicator pr. dr. Jurek.
Dă-mi Doamne răgazul necesar
Dă-mi Doamne răgazul necesar
să sorb esenţele tuturor cărţilor
de care gem rafturile!
marți, 17 februarie 2009
Totul e să nu fi trist!
De netăgăduit Dreptatea Poetului când afirma:
„Nu-i nici filozofia multă de folos,
Nici sihăstria multă nu-i folositoare,
Să te laşi dus, e bine să fi Duh,
Acolo, unde-i izvor de sărbătoare.”
Am fost azi şocat de acest adevăr!
Am stat în faţa unui specialist. (Aş putea spune că în faţa unei specialiste, dar las aşa din stimă pentru restul femeilor care îşi văd de cratiţă spre cinstea lor şi a familiilor sau dacă cumva iau doctorat ori devin academiciene rămân ele însele într-un mod fericit şi firesc).
Să te ferească Dumnezeu însă de minte multă nefolosită corespunzător!
Băi, frate, sau soro, să cauţi doar urâtul cu tot dinadinsul şi să treci pe lângă frumos doar de dragul unei anumite technicităţi, metodologii etc.!!!!!
De aceea sper să ne mai vedem, dar tare mi-aş dori o schimbare, căci, nu-i aşa, omul este schimbător.
Să auzim de Bine şi Frumos... Acolo, unde-i izvor de sărbătoare.
Vorba unui vecin de-al meu: Totul e să nu fi trist!
luni, 16 februarie 2009
Reacţia Poetului la un buchet de trandafiri
Prietene,
printre trandafirii tăi
mi-am prelungit frumuseţea inimii
cu încă o naştere.
Cu ea te îmbrăţişez
pentru că are forma surâsului
candid al trandafirilor.
printre trandafirii tăi
mi-am prelungit frumuseţea inimii
cu încă o naştere.
Cu ea te îmbrăţişez
pentru că are forma surâsului
candid al trandafirilor.
Ion Mărgineanu
sâmbătă, 14 februarie 2009
Cercetaşii români întâlniţi la Blaj!
Am fost azi printre cercetaşii români întâlniţi la Blaj!
Au venit "tineri" şi "tinere", o singură categorie între 8 ani şi vârsta pensionării cuprinşi, din Bacău, Călăraşi, Cluj, Sebeş, Ploieşti, Dumbrăveni, şi evident din Blaj.
Mă întăresc în convingerea că lumea este bună fiindcă a fost creată de Dumnezeu. Noi, omenirea, suntem cei care, cu păcatele noastre, ne abatem de la planul originar al lui Dumnezeu şi facem din lumea aceasta un loc ostil.
Cercetaşul urmăreşte să lase o lume mai bună decât a aflat-o însuşi!
Papa Benedict al XVI - lea lauda cercetasia la celebrarea centenarului
Papa Benedict al XVI-lea laudă roadele oferite lumii şi Bisericii de către Mişcarea Cercetaşilor, în cinstea celei a 100-a aniversări a înfiinţării acesteia.
Papa a făcut acest lucru într-o scrisoare adresată Cardinalului Jean-Pierre Ricard, Arhiepiscop de Bordeaux şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Franceze. Ziua de 1 august 2007 va marca centenarul primei tabere de cercetaşi, desfăşurate pe insula Brownsea, în Anglia, şi organizate de Sir Baden-Powell (1857-1941), fondatorul Mişcării Mondiale a Cercetaşilor.
"De un secol, prin joc, acţiune, aventură, contact cu natura,viaţa în echipă şi în slujirea celorlalţi, voi oferiţi o formare integrală celor care se alătură cercetaşilor", a spus Sfântul Părinte în scrisoarea sa în limba franceză.
El a continuat: "Inspirată de Evanghelie, cercetăşia nu este doar un loc de autentică creştere umană, ci şi un loc de puternice valori creştine şi reală creştere morală şi spirituală, o cale autentică spre sfinţenie.
Simţul responsabilităţii care pătrunde educaţia cercetaşilor conduce la o viaţă de caritate şi la dorinţa de a sluji aproapele, după imaginea lui Cristos slujitorul, bazându-se pe harul oferit de Cristos, într-un mod special prin Sacramentele Euharistiei şi iertării". "Îi mulţumesc Domnului pentru toate roadele pe care, în decursul acestor ultimi 100 de ani, le-au oferit cercetaşii", a spus Pontiful.
El i-a încurajat pe cercetaşii catolici să meargă mai departe pe drumul lor, oferind "băieţilor şi fetelor de astăzi o educaţie care le formează o personalitate puternică, bazată pe Cristos şi dornică de a trăi pentru idealurile înalte ale credinţei şi solidarităţii umane". Mesajul Papei Benedict al XVI-lea se încheie cu sfatul lui Baden-Powell:
"Fiţi fideli promisiunii voastre cercetăşeşti, chiar şi când nu mai sunteţi tineri, şi Dumnezeu să vă ajute să faceţi acest lucru!" "Când omul caută să fie fidel promisiunilor lui, Domnul însuşi îi întăreşte paşii".
sursa: www.catholica.ro
vineri, 13 februarie 2009
Bucerdea când e subt troiene!!
A nins în sfârşit! un strătuleţ cât să-mi amintească de iernile copilăriei...
Erau ierni de nu se ducea zăpada de la sfârşitul toamnei până primăvara. Prin vară şi încă mai găseai zăpadă prin pădure pe după vre-un dos.
Dacă scăpai o schiură din Dealul Pădurii nu o mai prindeai până jos. Erai fericit dacă o mai găseai deoarece nu lăsa nici o urmă încotro s-ar fi îndreptat. Nici cu patina saniei încărcate nu se tăia zăpada aşa era de îngheţată.
Dădeau lupii târcoale satului şi chiar se aventurau mai pe de lături, pe la casele mărginaşe, printre animalele gospodăriei, lihniţi fiind de foame.
Ierni, ierni, ce mai...! Se punea câte un strat... până în brâu; dacă făceai cărare stivuind-o stânga-dreapta se făcea de-un stat de om.
A nins acum maxim cât bocancul, o zăpadă moale care s-a mai şi tasat de apătoasă ce era.
E atât de frumoasă Bucerdea când e subt troiene!! Dealurile sunt toate albe roata-roata. Te dor ochii, abia încap o aşa bucurie a sufletului. Şi soarele râde altfel şi altfel eşti pişcat în obraji. Şi copiilor le sticlesc altfel ochii, le râd glasurile veseloase.
În sfârşit! Iarnă peste ghiocei! Duminica trecută am primit la altar ghiocei, după ce a fost o perioadă bună de timp căldură prielnică, mai ales zilele. dar nici nopţile nu erau prea reci.
Februarie 13! Bucuria de a lopăta zăpada, amintea de feciorie, de copilărie, de prietenii prunciei, părinţii tineri şi sănătoşi, de satul vechi cu bătrânii lui longevivi, de parcul neasemuit din perioada lui de glorie (strălucit îngrijit de dascălii şi elevii şcolii), de pădurea şi chiar După Pădurea pe care o băteam toată cu piciorul sau cu schiurile, toate explorările înfăptuite revin în gând luminoase, ca-ntr-o oglindă puţin, puţin aburită.
joi, 12 februarie 2009
Eminesciene
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Scrisu-nfruntă timpul!
Cu timpul, vai!
şi piatra se macină şi fierul:
Mai tare decât timpul pe lume nu-I nimic!
Dar scrisu-nfruntă timpul!
(Ovidiu)
miercuri, 11 februarie 2009
Iubesc pe Cipariu...
Iubesc pe Cipariu (Timotei) mai mult ca pe tatăl meu!
prof. univ. dr. Cornel Tatai Baltă
Tot preot m-aş face!
«De o sută de ori dacă m-aş naşte, tot preot m-aş face!»
(Mitropolitul Andrei Şaguna)
marți, 10 februarie 2009
CÂNTĂRI LA ÎNMORMÂNTARE. MÂNGÂIETOARE.
LA TINE LA TINE
ISUSE CÂND VOI VENI!
Isuse, Isuse, primeşte-mă la Tine
Căci eu vin din dureri şi suspin
La Tine, la Tine, Isuse când voi veni
Pe braţul Tău mă voi odihni.
Vin dar încrezător scumpul meu Mântuitor
Să-mi legi rănile care mă dor
La Tine, la Tine, Isuse când voi veni
Pe braţul Tău mă voi odihni.
Isuse, Isuse, pieptul Tău fă-l căpătâi
Şi cu mâna Ta să mă mângâi
La Tine, la Tine, Isuse când voi veni
Pe braţul Tău mă voi odihni.
Iartă-mă, iartă-mă, Isuse al meu iubit
Iartă-mă căci eu mult am greşit
La Tine, la Tine, Isuse când voi veni
Pe braţul Tău mă voi odihni.
CU LACRIMI ŞI FIORI
Cu lacrimi şi fiori
Sicriu-ţi salutăm
Cântări şi triste flori
Acum îţi aducem.
Mereu cu noi fiind
Un suflet credincios
Rămâi acum privind
La noi cu ochi duioşi.
Azi când ne despărţim
Îţi facem legământ
În suflet te-om păstra mereu
Cât fi-vom pe pământ.
VEŞNICA POMENIRE
Veşnica lui (ei) pomenire
Sus în Cer la nemurire
Unde-i somnul dulce lin
Odihnească-n veci Amin.
Isus Hristos, aprofundarea misterului. Spatialitatea. Harti. Schite, Planuri.
DOMNUL MEU ŞI DUMNEZEUL MEU!
luni, 9 februarie 2009
Un maestru blăjean al penelului – HOREA CUCERZAN
HOREA CUCERZAN
La împlinirea celor 70 de ani de viaţă, pictorului blăjean Horea Cucerzan, sâmbată 9 august 2008, în sala mare a Primăriei Municipiului Blaj i s-a decernat titlul de Cetăţean de Onoare al Blajului, având totodată loc şi lansarea albumului omagial „CUCERZAN”, retrospectivă a întregii opere a mestrului, un album care merită vizualizat şi savurat în toată splendoarea lui.
De-a lungul timpului a avut o activitate profesională prestigioasă materializată prin:
- participarea la 18 expoziţii personale în ţară;
- participarea la 21 de expoziţii personale în străinătate (Italia, Franţa, Germania, Austria…);
- 13 expoziţii de grup în ţară şi străinătate (Belgia, Suedia, Italia şi Serbia);
- participări la 19 tabere de creaţie (Valea Doftanei, Blaj, Bechet, Italia, Ungaria);
- călătorii de studii şi documentare (Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi SUA);
- prezenţa cu lucrări de artă în colecţii de stat şi particulare din peste 16 ţări;
- lucrări de artă monumentală (Staţiunea Venus, Palatul Lippomano – Padova, Palatul Uniri – Alba Iulia);
- apariţia în 16 publicaţii şi albume de artă;
- donaţii în ţară şi străinătate.
Cu această ocazie, maestrul a avut amabilitatea de a-şi exprima câteva gânduri despre viaţa şi activitatea sa, din care reţinem: „acest album este adevărata mea carte de vizită, care mă reprezintă în totalitate, munca desfăşurată de-a lungul a 45 ani de activitate, cu care mă prezint oriunde mă duc în lume”.
Născut şi educat la Blaj pâna în clasa a VIII-a, apoi la Aiud, urmând Liceul Mixt Român (deoarece la Blaj se desfiinţase Liceul Sf. Vasile cel Mare în perioada anilor 1950, ani de grele încercări pentru pentru Şcolile Blajului). Urmează apoi la Cluj-Napoca cursurile Institutului de Arte Frumoase „Ion Andreescu”, şase ani la secţia Pictură, promoţia 1963, dar în acest răstimp s-a reîntors de nenumărate ori
După terminarea studiilor a fost repartizat
În toată această perioadă a pictat, s-a ocupat de artă, dar a şi lucrat, deoarece din artă nu se putea trăi, nici atunci, ca şi acum. Chiar dacă vinzi astăzi un tablou, vinzi mâine trei, poate mai vinzi peste trei luni încă unul, dar dacă nu ai o continuitate în obţinerea de venituri..., cheltuielile fiind lunare, trebuind cumpărate materiale, culori, pânza pentru lucru, de aceea trebuia şi un alt angajament, certitudinea unui venit lunar.
A făcut în acest mod, expoziţii personale, de grup, republicane, ca să poată deveni, la început, membru stagiar al Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu anumite drepturi şi obligaţii: să poată poseda propriul atelier de lucru, dreptul de a expune în galerii de artă sau să participe la excursiile de documentare cu anumite facilităţi, ca apoi în 1980 să devină membru definitiv. La intrarea în Uniune erau 50 de candidaţi/loc; s-a luptat cu toţi 50, deci a avut valoare, căci fără valoare era aproape imposibil de intrat şi atunci ca şi azi.
În 1983 a ieşit prima dată în străinătate, o mare bucurie având la o expoziţie în parteneriat
Managerul care s-a ocupat de întreaga sa activitate artistică, a fost la început un cunoscător italian în vârstă acum de 90 ani, care avea reprezentanţă, era o persoană cunoscută în domeniu, care să-ţi facă relaţii, să înţeleagă pictura, făcând aprope totul ca artistul să se poată concentra, ocupa de artă, să lucreze. În prezent îl are ca manager pentru Franţa pe Paul, care înţelege arta, care îi organizează expoziţii: la Saint Tropez cu 90 de lucrări, Paris apoi la Montpeliere şi Strasbourg.
Muzica se ascultă, iar pictura se priveşte, aşa că nu este nevoie de traducător, este un limbaj comun pentru toţi oamenii predispuşi la artă.
„Eu întodeauna am gândit pozitiv – mărturiseşte artistul –, mai ales în privinţa tinerilor, mi-a plăcut să fiu înconjurat de ei, să îi pun la treabă, să înveţe, iar eu aş vedea, la Blaj, înfiinţarea unei Şcoli de artă, pusă la punct cu burse interne pentru studenţi, atât tineri români cât şi străini, care să studieze anumite teme de lucru; să restaureze diferite icoane, tablouri vechi etc., pentru a se orienta în activitatea viitoare, în cariera pe care o vor alege şi vor urma: artă monumentală, pictură, sculptură, …începând astfel să se integreze în bresla artiştilor. Proiecte de viitor pe care doresc să le realizez, ar fi următoarele: expoziţie la Dej, la galeria „Frezia”; pictarea noii Biserici Greco-Catolice din Mihalţ; în mai-iunie 2009, la Muzeul de artă din Braşov, o retrospectivă; la Drobeta Turnu Severin o expoziţie. Doresc totodată să fac, în 2009, o expoziţie retrospectivă în Italia (ţara mea de adopţie) şi totodată să-mi cumpăr o casă în Blaj ( sufletul locului mă recheamă ) unde să-mi deschid un Atelier de lucru”.
Noi, admiratorii şi iubitorii de frumos, de artă veritabilă, îi dorim maestrului Horea Cucerzan multă putere de muncă, aceiaşi deschidere spre Dumnezeul tuturor, seninătate şi La mulţi ani!
Ing. Ioan MIHĂLŢAN PĂNĂZANUL
sâmbătă, 7 februarie 2009
Veşnicia satului ardelean – Alexandru Mureşan la 80 ani
Ajuns la vârsta senectuţii, la 80 de ani, Alexandru Mureşan a ridicat arta prelucrării lemnului la rang de măiestrie; din mintea şi mâinile sale a izvorât un tezaur, o comoară în miniatură, satul său cel drag, Valea Sasului numit, precum şi versurile zic:
Doamne cât era de bine
Când eram în sat la mine
Că eram cu toţi acasă
Şi ne aşezam la masă
………………………..
Aşa-mi vine câte-un dor
Să mă duc în sat să mor
Să mă duc la mine acasă
Unde-i vatra stămoşească.
Satul apare tăcut şi oarecum rece, veşnicia lui surprinsă fiind pe lemn cu crâmpeie din viaţa satului de odinioară: de la munca câmpului, aratul de primăvară, săpatul, cositul ierbii şi până la recoltat, treieratul cu batoza, oameni îmbrăcaţi în straie ţărăneşti surprinşi în plină mişcare şi efort.
În alt loc se vede un alai de nuntă, cu nuntaşi în veselie, cu muzicanţi, nuntaşi călare sau în căruţe, parcă toate în mişcare, dând ton de viaţă şi voie bună. Se văd bărbaţii îmbrăcaţi în cioareci, în chimeşi lungi, încinşi la brâu cu şerpar, alături de femei gătite cu ie, bluză şi cătrinţă, antrenaţi în horă şi la joc. Negrul şi albul, firul auriu, cruciuliţele, motivele florale, tricolorate însemnele naţionale, podobind inundă straiele nuntaşilor specifice zonei văii Târnavei Mici.
Satul este imortalizat cu uliţele sale, cu casele prinse în forfotă, cu biserica plină de evlavie, şcoala cea care ne-a iluminat minţile, moara satului în care ţăranii îşi macină recolta de cereale de peste an, cu oameni în diferite ipostaze ale vieţii, copii la joacă pe un tăpşan, ş.a.
În Târgul săptămânal, astfel ilustrat, se adună oameni din tot ţinutul, din Alecuş până la Fărău, de la Biia până la Feisa, îşi procură cele necesare traiului, de la cereale şi animale, până la buţi şi ciubere de mocani meşteşugite şi scoborâte din Munţii Apuseni. Aici se întâlnesc târgoveţii, se leagă şi desleagă tranzacţii, se înnoadă poveşti la un pahar de beutură la birt, după care fiecare se întoarce la sălaşul lui continuând-şi viaţa cea de toate zilele.
Pereţii Muzeului, frumos împodobiţi, cuprind costume populare de bărbaţi şi femei, ştergare şi covoare populare, obiecte gospodăreşti, de la blide şi căni din lut până la unelte tradiţionale folosite în activitatea cotidiană a gospodăriei, obiecte de artizanat precum şi albume de familie.
Ceea ce atrage în mod deosebit atenţia sunt motivele populare încrustate pe porţi, stâlpi, streaşini şi turnuri, specifice caselor de la sate, precum şi coloritul lor, remarcat fiind, cu farmecul său, acel albastru Mândră-mărie. Un ajutor nepreţuit a primit din partea soţiei, o iscusită ţesătoare, care i-a îmbrăcat pe copii, pe ţărani.
Un dialog se poartă spontan cu meşterul nostru popular, care prin vorba lui molcomă şi limpede te introduce în atmosfera vremii, îţi deapănă amintiri din tinereţe cu obiceiuri tradiţionale din lumea ţăranului român.
Lemnul, prelucrat cu suflet şi migală de către Alexandru Mureşan, oferă satului o imortalitate de-un neam cu veşnicia sufletului ce-a fost pus în operă, ca şi în versurile:
Cu lemnul voi mai povesti
De-acum încolo, o veşnicie...
Eu n-oi mai fi, voi veţi privi
Străvechiul sat în simfonie...
Merită văzut acest Muzeu în miniatură al satului, al ţăranului român, situat sus pe Hula Blajului, lângă lacul Chereteu, mai ales de cei tineri, ca o evocare a tradiţiei, a neamului românesc, a perpetuării vieţii românilor pe aceste meleaguri, precum poftesc versurile a zice:
Nu-i nimic aşa frumos
Aşa cum a fost satul nost'
Acolo eu m-am nascut
Şi îl iubesc aşa de mult.
Pentru asta am cioplit,
Am cusut şi am muncit
Acest sat aşa de mic
Să nu rămâie părăsit
Şi l-am pus la mine acasă
Cine vrea acum să-l vadă,
Copii, tineri şi bătrâni
Satul nostru din străbuni.
Ing. Ioan MIHĂLŢAN PĂNĂZANUL
Doamne cât era de bine
Când eram în sat la mine
Că eram cu toţi acasă
Şi ne aşezam la masă
………………………..
Aşa-mi vine câte-un dor
Să mă duc în sat să mor
Să mă duc la mine acasă
Unde-i vatra stămoşească.
Satul apare tăcut şi oarecum rece, veşnicia lui surprinsă fiind pe lemn cu crâmpeie din viaţa satului de odinioară: de la munca câmpului, aratul de primăvară, săpatul, cositul ierbii şi până la recoltat, treieratul cu batoza, oameni îmbrăcaţi în straie ţărăneşti surprinşi în plină mişcare şi efort.
În alt loc se vede un alai de nuntă, cu nuntaşi în veselie, cu muzicanţi, nuntaşi călare sau în căruţe, parcă toate în mişcare, dând ton de viaţă şi voie bună. Se văd bărbaţii îmbrăcaţi în cioareci, în chimeşi lungi, încinşi la brâu cu şerpar, alături de femei gătite cu ie, bluză şi cătrinţă, antrenaţi în horă şi la joc. Negrul şi albul, firul auriu, cruciuliţele, motivele florale, tricolorate însemnele naţionale, podobind inundă straiele nuntaşilor specifice zonei văii Târnavei Mici.
Satul este imortalizat cu uliţele sale, cu casele prinse în forfotă, cu biserica plină de evlavie, şcoala cea care ne-a iluminat minţile, moara satului în care ţăranii îşi macină recolta de cereale de peste an, cu oameni în diferite ipostaze ale vieţii, copii la joacă pe un tăpşan, ş.a.
În Târgul săptămânal, astfel ilustrat, se adună oameni din tot ţinutul, din Alecuş până la Fărău, de la Biia până la Feisa, îşi procură cele necesare traiului, de la cereale şi animale, până la buţi şi ciubere de mocani meşteşugite şi scoborâte din Munţii Apuseni. Aici se întâlnesc târgoveţii, se leagă şi desleagă tranzacţii, se înnoadă poveşti la un pahar de beutură la birt, după care fiecare se întoarce la sălaşul lui continuând-şi viaţa cea de toate zilele.
Pereţii Muzeului, frumos împodobiţi, cuprind costume populare de bărbaţi şi femei, ştergare şi covoare populare, obiecte gospodăreşti, de la blide şi căni din lut până la unelte tradiţionale folosite în activitatea cotidiană a gospodăriei, obiecte de artizanat precum şi albume de familie.
Ceea ce atrage în mod deosebit atenţia sunt motivele populare încrustate pe porţi, stâlpi, streaşini şi turnuri, specifice caselor de la sate, precum şi coloritul lor, remarcat fiind, cu farmecul său, acel albastru Mândră-mărie. Un ajutor nepreţuit a primit din partea soţiei, o iscusită ţesătoare, care i-a îmbrăcat pe copii, pe ţărani.
Un dialog se poartă spontan cu meşterul nostru popular, care prin vorba lui molcomă şi limpede te introduce în atmosfera vremii, îţi deapănă amintiri din tinereţe cu obiceiuri tradiţionale din lumea ţăranului român.
Lemnul, prelucrat cu suflet şi migală de către Alexandru Mureşan, oferă satului o imortalitate de-un neam cu veşnicia sufletului ce-a fost pus în operă, ca şi în versurile:
Cu lemnul voi mai povesti
De-acum încolo, o veşnicie...
Eu n-oi mai fi, voi veţi privi
Străvechiul sat în simfonie...
Merită văzut acest Muzeu în miniatură al satului, al ţăranului român, situat sus pe Hula Blajului, lângă lacul Chereteu, mai ales de cei tineri, ca o evocare a tradiţiei, a neamului românesc, a perpetuării vieţii românilor pe aceste meleaguri, precum poftesc versurile a zice:
Nu-i nimic aşa frumos
Aşa cum a fost satul nost'
Acolo eu m-am nascut
Şi îl iubesc aşa de mult.
Pentru asta am cioplit,
Am cusut şi am muncit
Acest sat aşa de mic
Să nu rămâie părăsit
Şi l-am pus la mine acasă
Cine vrea acum să-l vadă,
Copii, tineri şi bătrâni
Satul nostru din străbuni.
Ing. Ioan MIHĂLŢAN PĂNĂZANUL
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
