Cineva care vrea să înalţe poporul

Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului.

Nicolae Iorga

SFÂNTA MARIA MARE – 2010, ZI PLINĂ DE HARURI ŞI DARURI

Bunul Dumnezeul nostru şi întrutot Sfânta Fecioară mijlocind, ne orânduieşte pe fiecare dintre noi slujirii, acelei bucurii pe care nimeni nu ţi-o poate lua, fiind un dat personal, diferenţiat, care trebuie împărtăşit semenilor faptic.

Ploaie de daruri spirituale şi culturale era de consemnat după această măreaţă Sărbătoare a Maicii Domnului care, calendaristic, s-a nimerit a fi în acest an Duminica. Doar două dintre evenimentele regionale la care am avut privilegiul să participăm, şi am participat(!), vor fi imortalizate ca meritorii în cele ce urmează.

*

Cărbunari–Blaj, loc de pelerinaj consacrat, ne rezervă, ca de fiecare dată, impresii cu totul speciale. Pelerinajul mare este acela de la sărbătoarea Adormirii Preacuratei Marii, a ridicării sufletului ei de către Hristos la El şi a mutării de către îngerii sfinţi a trupului imaculat la ceruri. Nu putea muri Aceea care a născut Viaţa cea veşnică, Steaua Dimineţii care naşte pe Soarele Dreptăţii!

Până şi un mirific fluture a venit din zboru-i la odihna de pe masa Altarului unde scoboară Pacea în Sine şi se ofer tuturor...

„Vă rog, păstraţi linişte, curăţenie şi pace”, îndeamnă cuvintele harului părintelui pustnic, Jean Baptiste - fratele şi părintele, coborâte pe un panou postat la intrarea pe domeniul rezervat cu totul retragerii, reculegerii, reconcilierii, recuperării şi adunării puterilor sufleteşti şi trupeşti, un loc care facilitează vieţii umane răsucirea necesară spre Viaţa cea adevărată, neamăgitoare.

Har dumnezeiesc primind şi adeverind, urma să plecăm de la Sanctuarul Sfintei Maria a săracilor, ca un dat nouă, după ce am diaconat la Sfânta Liturghie oficiată de şase preoţi, condusă la centru de către Pr. William A. Bleiziffer, Vicar judecătoresc, purtător al cuvântului de învăţătură şi de dragoste arhierească a Preafericitului Părinte Lucian, bunul nostru Păstor, coborât asupra poieniţei plină de lume, de peste tot venită, ca peste un liman al mântuirii, cu nădejde tare, îndreptar de credinţă, şi iubire nestrămutată...

Răsună şi acum mental încă spirituala vorbă, „vă rog, păstraţi... pace”.

**

Cristian Florin Bota

„Odinioară la Vinţu de Jos”

„Odinioară la Vinţu de Jos este o carte de suflet care continuă tematic seria iniţiată în 2009 prin Teiuşul de odinioară. Alcătuirea unei asemenea lucrări a început să devină o necesitate obiectivă şi o adevărată plăcere, fie şi numai pentru faptul că doar prin consemnarea evenimentelor din trecutul nostru vom putea să ne păstrăm mai bine şi în viitor identitatea.

...Intenţia elaborării acestei lucrări a fost de a transmite peste timp mesajul că avem datoria faţă de cei care ne vor urma să le lăsăm o mărturie a ceea ce am fost şi ceea ce suntem la un anumit moment al istoriei noastre. Aceasta ne va ajuta să rămânem mereu de partea adevăului...” (ec. Cristian Florin Bota).

„...Un demers inedit pentru a readuce în actualitate istoria multimilenară şi multiculturală a unei localităţi specifice Ardealului, spaţiu geografic în care diversitatea naturii se îmbină cu cea a locuitorilor, într-o policromie admirată şi invidiată de vecinii săi”, iată ceea ce reţinem din prefaţa distinsului cercetător istoric conf. univ. dr. Horia Ciugudean, care vede şi pentru noi cum „demersul autorului nu îmbracă formele unei monografii clasice de localitate, în care textul şi informaţia, deseori stufoasă, primează în faţa imaginilor, ci le lasă pe acestea din urmă să vorbească în locul cuvintelor. Textul este de fapt un breviar istoric al Vinţului, oferind doar cheia înţelegerii locurilor şi oamenilor surprinşi în sutele de imagini care constituie adevărata inimă a cărţii. Imagini mai vechi, multe cu valoare istorică sau imagini mai noi, care peste câteva decenii, nu prea multe la număr, vor deveni ele însele documente de arhivă.

Autentică cronică în imagini a Vinţului, albumul de faţă îşi captivează cititorii prin varietatea surselor şi temelor pe care le propune, de la cărţi poştale până la poze de familie, de la imagini de clădiri cu rezonanţă istorică până la secvenţe de viaţă cotidiană, care ies din anonimat prin acurateţea explicaţiilor care le însoţesc.

...Evocarea şi respectarea memoriei vizuale sunt acte de cultură, fără de care o comunitate umană care vine de departe nu va putea ajunge mai departe”(p.7).

Cu o extensie pe 251 de pagini, cuprinsul curgând firesc cu un cuvânt înainte al primarului comunei Vinţu de Jos, Alexandru Danciu, prefaţa semnată conf. univ. dr. Horia Ciugudean, o întâmpinare şi din partea autorului, ec. Cristian Florin Bota, urmând cu miezul în sine sub următoarele titluri: Repere cronologice din trecutul comunei Vinţu de Jos; Vinţu de Jos până la primul Război Mondial; Vinţu de Jos în periada interbelică; Vinţu de Jos în perioada comunistă; Vinţu de Jos după 1989; toate reflectând precum bine şi redă doamna dr. Gabriela Mircea într-o recenzie în avanpremiră (p. 250), că: „Cristian Florin Bota este un mare iubitor de istorie şi un colecţionar, dintre cei mai pasionaţi, de documente istorice diverse: manuscrise, tipărituri, vederi, cărţi poştale, etc. Colecţia de cărţi poştale a domniei sale este una dintre cele mai valoroase, din ţară, la ora actuală, în opinia noastră, ceea ce vorbeşte de la sine despre profilul intelectual şi hobby-urile unui contemporan de-al nostru, care nu se mulţumeşte cu trăirea unui prezent mereu alunecos, ci îşi deschide existenţa atât înspre trecut, cât şi înspre viitor, tocmai pentru mai buna înţelegere a prezentului, a momentului istoric pe care îl traversăm, pentru a ne lămuri în ce situaţie ne găsim şi care pot fi aşteptările în legătură cu viitorul pe care, de fapt, îl pregătim prin modul în care acţionăm în prezent. Este aici, trebuie să recunoaştem, o întreagă filozofie existenţială, transpusă în practică cotidiană”.

O bogată Tabula Gratulatoria, arătând multitudinea colaboratorilor şi diversitatea locurilor de documentare precum şi recunoştinţa autorului, încheie reuşita ducerii la capăt a trudei autorului concretizată în apariţia sa la Editura ASTRA-Despărţământul „Timotei Cipariu”, Blaj, 2010, ceea ce a prilejuit prezenţa, întotdeauna remarcabilă, a conducătoarei Despărţământului blăjean doamna prof. Silvia Pop, al cărei mesaj de reînsufleţire a ASTREI pe meleag vinţan a primit semnale încurajatoare din partea oamenilor de cultură, a preoţilor comunei, cât şi ale autorităţii locale. Pe lângă toate distinsele persoane amintite nu se pot omite nicidecum, pentru prezenţa şi aportul adus reuşitei momentului, sau ca făptuitori de cultură şi maeştrii ai literelor: Elena Anghel, Felicia Colda, Maria Itu şi Nicolae Itu.

Cu dragoste şi profund interes participând, a consemnat, ca şi însemnare smulsă apoi cu voia jurnalului propriu, Szilagy C. Mihai/Târnăveanu.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA, 2010

Aşa cum am aflat-o, plinind unele dintre aşteptările noastre, dând glas glasului nostru comun,

Redactată de Alianţa Familiilor din România
cu prilejul conferinţei anuale AFR
ţinută la Centrul Areopagus din Timişoara pe 20 martie 2010
şi deschisă publicului spre semnare


Preambul

Societatea umană a trecut, în epoca modernă, prin schimbări majore în plan politic, social, cultural şi economic.

Aceste transformări, care au cunoscut un ritm accelerat în secolul XX şi care continuă în secolul XXI, au condus societatea umană spre mai bine. Viaţa comunităţilor şi a indivizilor a fost în general îmbunătăţită. Au fost eliminate, în multe părţi ale lumii, nedreptăţi şi inechităţi profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale şi prin salturi calitative ale vieţii.

În acelaşi timp însă, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care subminează valori fundamentale ale societăţii umane. Secularismul agresiv, tendinţe radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-creştine sunt o realitate manifestă.

Societatea românească nu a rămas izolată de aceste evoluţii. Ieşită dintr-o lungă perioadă totalitară, România şi locuitorii săi încă luptă pentru re-găsirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din ţesătura sa intimă.

Din această identitate comună face parte, la loc de frunte, credinţa creştină, împărtăşită de un procent covârşitor dintre cetăţenii României, întreţesută în ethosul nostru naţional şi care influenţează manifestările sociale, culturale şi politice ale românilor, fiind reperul la care ne raportăm ca la un standard comun, atemporal şi absolut.

Totuşi, în contextul transformărilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potenţialul pentru un conflict incipient între valorile moralei creştine şi „noile valori” seculare, în esenţă anti-creştine, promovate la nivel internaţional, în special în cadrul Uniunii Europene.

Putem constata că acest conflict este deja manifest în unele state membre ale UE. Asistăm, în ultima vreme, la tot mai multe cazuri în care creştinii sunt aduşi în faţa Justiţiei ca învinuiţi datorită credinţei lor, suferind o formă de pedeapsă pentru că valorile lor creştine exprimate încalcă noi legi sau noi „drepturi ale omului”, în marea lor majoritate iluzorii, contrare raţiunii şi binelui autentic al omului. Această evoluţie nefericită creează o presiune asupra creştinilor, pentru a-şi cenzura sau chiar abandona credinţa şi valorile, pentru a nu se face pasibili de încălcarea unor norme ale statului sau vieţii publice. Nu puţini creştini văd în această situaţie o întoarcere la perioadele istorice în care creştinii erau prigoniţi pentru credinţa lor.



Având în vedere cele de mai sus, subsemnaţii, creştini care urmăm învăţătura Sfintei Scripturi, a Sfinţilor Apostoli ai Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos şi a celor ce le-au urmat lor şi care ne-au învăţat calea mântuirii, lăsând deoparte disputele teologice, mărturisim valorile creştine comune insuflate de Sfântul Duh şi afirmăm cu tărie cele ce urmează:

Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci (Evrei 13:8). Credinţa creştină pe care o mărturisim este deasupra transformărilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.

Această credinţă ne determină viaţa şi acţiunile de zi cu zi, în tot locul şi în tot ceasul. Ea nu poate fi ţinută ascunsă; nu putem fi creştini numai acasă sau doar la biserică.

Potrivit Sfintei Scripturi, înţelegem să ne facem datoria de cetăţeni şi să dăm Cezarului – conducerii legitime a Statului – ceea ce se cuvine şi să ne supunem autorităţilor şi legilor, în măsura în care acestea nu contravin conştiinţei şi valorilor noastre creştine.

Familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie este o instituţie fundamentală a societăţii, creată de Dumnezeu şi expresie a complementarităţii naturale dintre bărbat şi femeie, a dragostei şi respectului reciproce.

În calitate de părinţi creştini, avem faţă de copiii noştri datoria să îi creştem şi să-i educăm în spiritul ascultării de Dumnezeu. Suntem îngrijoraţi de manifestările imorale, permise sau chiar promovate în numele drepturilor omului şi al unei toleranţe fără discernământ.

Drepturile părinţilor sunt drepturi fundamentale, între ele primordial fiind dreptul părinţilor de a dispune de educaţia civică, morală şi religioasă a copiilor lor.

Fiecare copil are dreptul să fie născut şi crescut într-o familie care se constituie dintr-un bărbat şi o femeie.

Dreptul la viaţă, începând cu momentul conceperii şi până la moartea naturală, este un drept fundamental al tuturor fiinţelor umane.

Libertatea religioasă şi libertatea de conştiinţă sunt drepturi fundamentale şi istorice.



Demnitatea umană este intrinsecă fiecărei fiinţe umane, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi este deasupra oricărei autorităţi lumeşti.

În participarea noastră la viaţa cetăţii şi viaţa politică, sprijinim şi conlucrăm cu acei factori care aderă la valorile în care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie să îi reprezinte pe cei ce-l votează şi să afirme valorile lor.



În încheiere, chemăm Statul Român şi reprezentanţii săi să respecte şi să reflecte, în formularea legilor şi politicilor publice, valorile şi tradiţiile sociale şi culturale, de inspiraţie creştină, ale poporului român, pentru a nu se ajunge la conflicte - de conştiinţă sau manifeste - între cetăţean şi autoritatea din care izvorăsc aceste legi.







http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

CĂRBUNARI - BLAJ, PELERINAJ MARIAN

“Pelerinajul este una dintre formele specifice de manifestare a Bisericii, un moment de rugăciune şi un moment de asceză. Pelerinajul este menit să ne aducă aminte că suntem cu toţii pelerini pe acest pământ,”suntem pulbere şi în pulbere ne vom întoarce”, după cum a spus Domnul lui Adam. Să ne amintim că suntem pieritori şi nimeni, niciodată, nu va fi veşnic pe pământ – cum spune şi psalmistul – indiferent dacă este bogat sau sărac. De asemenea, pelerinajul ne aminteşte şi de faptul că, şi averea noastră este pieritoare – să încercăm pentru puţin timp să fim lipsiţi de comoditate, să ne supunem ploii, vântului, arşiţei soarelui şi să înţelegem ce înseamnă a fi om simplu. A parcurge un timp de pelerinaj înseamnă a parcurge şi un timp de nesiguranţă, a nu şti ce urmează, pentru că în această viaţă ne putem aştepta la orice. De aceea, este nevoie ca în timpul pelerinajului să fie rugăciune, pentru ca să învăţăm că timpul vieţii acesteia se trăieşte cu rugăciune. Siguranţa nu o dobândim de la oameni, ci numai de la Dumnezeu”.

PS Florentin

Poti deveni mare

Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia.

Oamenii mici intotdeauna fac asta.

Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare.







Mark Twain

SA NU CUMVA SA NU FACI NIMIC!

O viata in care faci greseli nu este mai onorabila, ci mai folositoare decat una in care nu faci nimic.













George Bernard Shaw

Ridicându-ne ochii. Existentiala

Este ciudată atitudinea omului privind cu preponderenţă înspre Pământ şi, inevitabil, spre cele proprii naturii pământeşti? Vom spune că nu, în cadrul acestui context strict delimitat care ne este ambientul vital. Gândind însă la adânca cufundare a planetei Pământ, cu umanitate cu tot, în marea de stele şi interspaţii ale universalităţii, vom descoperi că atracţia celor pământeşti este mult prea influentă gândurilor omului, deşi există uriaşa posibilitate, neexploatată suficient de către om, de a ridica privirile spre cer. Dar, privitorule, nu te amăgi, a vedea nu înseamnă întotdeauna acelaşi lucru cu a privi. Ridicându-ne ochii spre nemărginirile, pe care nu le pot cuprinde imaginaţia, cu atât mai puţin raţiunea, totuşi atât de palpabile cerebralităţii noastre prin complexul sistem senzitiv, dus până dincolo de nori, de Soare, de albastrul cerului – ziua – lovind cu privirea ricoşândă din stea în stea – noaptea – ne putem vedea mărimea, sau reconsidera micimea, totul prin ochii minţii. Dar cine a putut cuprinde Universul întreg? Afară de Creatorul său, se înţelege. Atât de (aparent) limitatul Univers al minţii omeneşti, l-a putut pătrunde cineva?

Omul sa se ridice deasupra inimii sale

Cuviosul Vasile de la Poiana Marului insista ca mintea sa caute deasupra inimii ca un imparat, nu in partea dreapta a ei spre piept, nici in josul ei, ca sa nu trezeasca nici fierbinteala maniei in piept, nici fierbinteala poftei din josul inimii. Dar noutatea la Vasile consta in faptul ca el cere ca mintea sa nu caute nici in mijlocul inimii, ci deasupra ei, pentru ca inima este sediul ratiunii si astfel, daca mintea ar cauta spre acel mijloc, mintea sau ratiunea ar ramane in ea insasi, intr-o pura rationalitate. Mintea trebuie sa caute sa ajunga deasupra sa si sa se stapaneasca pe ea insasi ca un imparat. Omul trebuie sa caute sa ajunga chiar si deasupra sa, adica sa se ridice mai presus de sine spre Dumnezeu, spre adevarul personal infinit, sa intre in relatie cu El, depasindu-se pe sine, asa cum i-o cere de altfel si firea. Dar pentru aceasta trebuie sa ramana aproape de insusi centrul ei, de inima, caci numai prin ea poate urca mai presus de ea. Ideea ca inima e centrul cugetarii se justifica cu faptul ca ea e centrul vital al organismului, deci si al cugetarii care dirijeaza omul intreg. In inima si totusi, prin inima, deasupra inimii sale, acolo trebuie sa fie omul.

Nu “masura” ne poate scoate din mediocritate

Important ar fi sa ne straduim pana la capat. Daca putem. Daca avem resurse. Daca ajungem sa credem ca nu “masura” ne poate scoate din mediocritate, ci harul (cine-l are!) de a dori, de a visa, de a iubi “fara masura”.”












~ Convorbiri cu Octavian Paler
http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/rostul-vietii/